Partener 1

Liceul Tehnologic „Iordache Golescu” Găești a  început sa funcționeze în anul 1972  ca Centrul Şcolar pentru industrie chimică, sub patronajul Întreprinderii de Utilaj Chimic Găeşti, care i-a asigurat baza materială şi pentru care a pregătit forţă calificată de muncă.

Liceul este „patronat” de personalitatea lui Iordache Golescu – „efor al școalelor” prin anii 1880, activitatea noastră desfășurându-se sub moto-ul zicalei sale: „Nicio avere mai cu temei ca înțelepciunea!”

 Misiunea liceului este: „Oferta liceului nostru are la baza calitatea formării, promovarea valorilor, egalitatea șanselor pentru toți elevii, fiind principalul furnizor de forță de muncă calificată pentru unitățile economice cu profil tehnic din zona Găești.” 

Viziunea liceului este: „Educație de calitate pentru dezvoltare personală și profesională”.

 În acest liceu se școlarizează:

  • la nivel liceal 27 clase in domenii atractive, ca: producție media (tehnician operator procesare text/imagine), electronică automatizări (tehnician operator în tehnică de calcul),  mecanică (tehnician proiectant CAD, tehnician mecatronist) electromecanică (tehnician electromecanic), electric (tehnician în instalații electrice).
  • la nivel profesional și dual avem 4 clase în domeniul electromecanică – Frigotehnist, prin parteneriatul de colaborare încheiat intre Liceul Tehnologic “Iordache Golescu” si ARCTIC Găești.

Deşi este un oraş mic, Găeşti-ul are o intensă viaţă culturală, păstrând tradiţii vechi şi adaptând după 1990 tradiţii noi, care îl situează printre localităţile de frunte la astfel de activităţi. Clubul Copiilor Găești și Casa de Cultură „Dumitru Stanciu” a oraşului, cu care și noi avem o colaborare fructuoasă, angrenează în activitățile culturale desfășurate elevi,  având numeroase participări la festivaluri naționale și internaţionale, de la care se întorc cu premii importante. Liceul Tehnologic „Iordache Golescu” Găești este o școală cu tradiţie în domeniul tehnic, are încadrare cu personal calificat de calitate, pune accent pe dezvoltarea personală a elevilor și a întregului personal, pe implicarea în proiecte, pe activitățile extrașcolare variate, care să confere elevilor valorizare.

 

Partener 2

 Școala Gimnazială Petrești– Prima școală din satul Petrești a fost fondată în anul 1922 și a funcționat într-o clădire cu o singură sală de clasă, în care au învățat elevii din clasa întâi, până la finele clasei a patra. Mai târziu, în anul 1955, a fost construită o altă parte de clădire cu trei  săli de clasă. Clădirea actuală a fost dată în folosință în anul 1986.

 Școala Gimnazială Petrești oferă programe educaţionale preșcolarilor și elevilor de nivel primar și gimnazial, având – pe lângă structura principală- alte 7 structuri arondate( 5 grădinițe, 1 școală primară și 1 școală gimnazială).

Misiunea şcolii este de a implementa politicile şi programele de dezvoltare ale învăţământului preuniversitar la nivel local, prin accentul pus pe crearea cadrului organizatoric şi funcţional favorabil schimbării şi creşterii calităţii serviciilor educative, precum şi a contribuţiei acestora la dezvoltarea personală a elevilor şi a comunităţili locale.”

Viziunea Școlii Gimnaziale Petrești: „MERGI CU ÎNCREDERE ÎN DIRECŢIA VISURILOR TALE.”

Orice copil are dreptul la o educație de calitate, indiferent de zona din care provine, deoarece copiii de azi vor clădi statul de mâine, viitorul nostru vor fi ei și acesta depinde de ceea ce ei vor ști să facă!

Astfel, Şcoala Gimnazială Petrești promovează un învăţământ orientat pe valori, creativitate, capacităţi cognitive, capacităţi volitive şi capacităţi acţionale, cunoştinţe fundamentale, dar şi cunoştinţe, competenţe şi abilităţi de utilitate direct, în profesie şi în societate, într-un climat prietenos şi competitiv. Un punct forte al școlii este reprezentat de corpul profesoral: toate cele 33 de cadre didactice sunt calificate, iar 87% dintre ele sunt titulare. În şcoală acordăm o mare importanţă dimensiunii europene, pe care am dezvoltat-o prin: derularea de proiecte europene Erasmus+, parteneriate multilaterale Comenius, Comenius Regio și Youth in Action.

Recunoscând beneficiile colaborării dintre şcoală, familie şi comunitate, în sensul promovării unei educaţii de calitate şi valorizării rolului social al şcolii., relația pe care am stabilit-o cu ceilalți parteneri educaționali se bazează pe egalitatea şanselor, spirit civic şi ataşament faţă de comunitate, comunicarea şi respectul reciproc, cooperarea şi colaborarea, disciplina şi responsabilitatea.